A fost reziliat contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare a fostei clădiri a Policlinicii Mari, cea care va deveni sediul administraţiei judeţene. Anunţul l-a făcut preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă.
Contractul de execuţie a fost reziliat cu acordul părţilor. Bolojan spune că instituţia pe care o conduce va încerca, anul viitor, să contracteze fonduri europene pentru un proiect de eficientizare termică a clădirii.
De aceea se lucrează acum la modificarea proiectului tehnic și de arhitectură privind renovarea clădirii.
Înainte de alegerile locale, fosta conducere a încheiat contractul de execuţie cu asocierea de firme Drum Asfalt, Trameco şi Constructorul Sălard, valoarea contractului fiind de 24,8 milioane lei cu TVA. Investiţia urma să fie realizată dintr-un împrumut contractat de vechea conducere, în valoare de 30 milioane lei.
Imobilul din Calea Republicii nr. 35 este monument de categoria B care a fost construit la începutul sec. XX ca Palat al Finanţelor.