Astăzi, 11 august, ora 08:30, în județul Bihor sunt: 335 persoane internate (ieri erau 409 persoane internate); 764 persoane vindecate;
Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 665 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare. În urma controalelor au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, din care 7 cu avertisment și 31 cu amenzi în valoare de 10.800 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 239 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Jandarmii bihoreni au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul centrului de carantină activ. În misiunile desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor au fost implicate 57 de cadre, din care 24 în patrule mixte pentru verificarea respectării măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor confirmate ca infectate la spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 11 cadre ISU „Crișana”.