Astăzi, 19.12.2020, ora 8.30, înjudețul Bihor sunt: 158 cazuri confirmate în ultimele 24 ore (ieri erau 136); 343 persoane internate (ieri erau 386); 14393 persoane vindecate de la începutul pandemiei (ieri erau 14.276); 580 persoane decedate de la începutul pandemiei, cu 4 mai multe.
Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 1925 de persoane carantinate și 1086 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 122 de societăți comerciale și 70 mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 173 sancțiuni contravenționale, din care 50 cu avertisment scris și 123 cu amenzi în valoare de 53.500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
În aceste misiuni au fost implicați 276 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 37 de cadre din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 18 în patrule mixte, aplicând 15 sancțiuni contravenționale din care 11 cu avertisment scris și 4 cu amenzi în valoare de 6.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.
Echipajele ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU BH) au efectuat 68 de acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, în localitățile în care nivelul de infectare cu noul coronavirus este ridicat. Totodată, în vederea verificării modului de respectare a măsurilor de protecție împotriva Covid-19, pompierii militari au efectuat 1 control independent. Personalul ISU BH asigură în permanență suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI). În misiunile menționate au fost implicate 38 de cadre ale ISU „Crișana“.