Coronavirus în Bihor: 21 iulie, ora 8,30

Astăzi, 21 iulie, ora 08:30, în județul Bihor sunt: 51 persoane internate; 649 persoane vindecate; 89,76% din persoanele diagnosticate Covid-19 în județul Bihor s-au vindecat până în prezent.

Echipele mixte de jandarmi și polițiști au verificat 118 persoane cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală. În urma controalelor au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 1.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 169 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 44 de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 27 în patrule mixte.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor confirmate ca infectate la spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 11 cadre ISU „Crișana”.

Distribuie informația
Alte știri