Azi, 29.10.2020, ora 08:30, în județul Bihor sunt: 447 persoane internate (ieri erau 365), 3773 persoane vindecate (ieri erau 3771).
Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 1312 de persoane carantinate (erau ieri 1225) și 998 de persoane izolate la domiciliu (846 erau ieri). De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 185 societăți comerciale și 123 mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 113 de sancțiuni contravenționale, din care 47 cu avertisment scris și 66 cu amenzi în valoare de 22.750 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 269 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 40 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 11 în patrule mixte, aplicând 16 sancțiuni contravenționale din care 12 cu avertisment scris și 4 cu amenzi în valoare de 4.750 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate la Spitalul de Boli Infecțioase Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 20 cadre ISU „Crișana”. Inspecția de Prevenire a efectuat o misiune de control, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale cu avertisment scris, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.