Coronavirus în Bihor: 4 noiembrie. A crescut numărul pesoanelor vindecate dar și al celor aflate in carantină

Astăzi, 4.11.2020, ora 8.30, în județul Bihor sunt: 412 persoane internate (ieri erau 466), 4628 persoane vindecate (ieri erau 4460).

Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 2016 de persoane carantinate (ieri erau 1202) și 1723 de persoane izolate la domiciliu (ieri erau 1791). De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 129 societăți comerciale și 77 mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 104 de sancțiuni contravenționale, din care 62 cu avertisment scris și 42 cu amenzi în valoare de 22.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum și 1 dosar penal, pentru zădărnicirea combaterii bolilor. În aceste misiuni au fost implicați 231 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 46 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 17 în patrule mixte, aplicând 16 sancțiuni contravenționale din care 14 avertismente scrise și 2 cu amenzi în valoare de 1.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate la Spitalul de Boli Infecțioase Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 38 cadre ale ISU „Crișana”.

Alte știri