Astăzi, 18.01.2021, ora 8.30, conform datelor centralizate la nivel județean există: 44 cazuri confirmate în ultimele 24 ore;, 257 persoane internate, 17330 persoane vindecate de la începutul pandemiei, 812 persoane decedate de la începutul pandemiei, cu 3 mai multe.
Echipe mixte de polițiști și jandarmi au verificat 1955 de persoane carantinate și 750 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 136 de societăți comerciale și 52 mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 133 sancțiuni contravenționale, din care 33 cu avertisment scris și 100 cu amenzi în valoare de 18.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
În aceste misiuni au fost implicați 238 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 54 de cadre din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 2 au fost implicați în transportul vaccinului împotriva Covid-19 iar 28 au acționat în patrule mixte aplicând 35 sancțiuni contravenționale din care 24 cu avertisment scris i 11 cu amenzi în valoare de 5.750 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020. Un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU BH) a asigurat acțiunea de transport vaccinuri împotriva Covid-19.
În vederea verificării modului de respectare a măsurilor de protecție împotriva Covid-19, pompierii militari ai ISU BH au efectuat 5 controale independente, în cadrul cărora au aplicat 1 avertisment în baza Legii nr.55/2020. Personalul ISU BH coordonează în permanență suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI). În misiunile menționate au fost implicate 12 cadre ale ISU „Crișana“.