Coronavirus în Bihor: 5 august, ora 8,30. 794 de persoane sunt în izolare la domiciliu

Astăzi, 5 august, ora 08:30, în județul Bihor sunt: 235 persoane internate (ieri erau 247); 696 persoane vindecate; 66,47% din persoanele diagnosticate cu Covid-19 în județul Bihor s-au vindecat până în prezent.

Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 794 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare. În urma controalelor au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 12.250 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 263 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Jandarmii bihoreni au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul centrului de carantină activ. În misiunile desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor au fost implicate 40 de cadre, din care 19 în patrule mixte pentru verificarea respectării măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor confirmate ca infectate la spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 15 cadre ISU „Crișana”.

Reamintim că începând de astăzi, 05 august, intră în vigoare hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Bihor conform căreia toate persoanele au obligația de a purta masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul și gura, în următoarele spații:
a) spații publice deschise de tip piețe, târguri și expoziții, pe întreaga durată a programului de funcționare a acestora;
b) zonele de așteptare a mijloacelor de transport în comun de tip stații de autobuz, stații și peroane tramvai, stații și peroane CFR, autogări și altele asemenea;
c) zonele de așteptare pentru accesul în obiectivele turistice;
d) zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje pe întreaga durată a programului lui de funcționare a acestora.

Sunt exceptaţi de la obligativitatea purtării măştii de protecţie copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Distribuie informația
Alte știri