Până astăzi, 3 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 134.065 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În Bihor sunt 3703 de cazuri cu 32 mai multe ca ieri, 2 octombrie cand erau 3671..
Astăzi, 3.10.2020, ora 8.30, în județul Bihor există: 214 persoane internate; 2940 persoane vindecate. Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 861 de persoane carantinate și 398 de persoane izolate la domiciliu.
La nivel nationala 107.058 de pacienți au fost declarați vindecați.
Până astăzi, 4.947 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În ultima zi s-au înregistrat alte 32 de persoane (18 bărbați și 14 femei) au murit. GCS arată că în Bihor s-au înregistrat şi decese, însă, ca de obicei, nu precizează numărul acestora.
Pacienții care au murit erau internați în spitalele din: Alba, Bacău, Bihor, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.734. Dintre acestea, 583 sunt internate la ATI, cel mai mare număr de la debutul pandemiei.
10.817 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.516 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.237 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 28 de persoane.