Covid in Bihor. Satistica actualizata duminica, ora 8.30

Astăzi, 4.10.2020, ora 8.30, în județul Bihor există:• 230 persoane internate;• 2941 persoane vindecate.

Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 03 octombrie, ora 08.00 – 04 octombrie, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională.

Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 868 de persoane carantinate și 355 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 177 de societăți comerciale și 89 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, din care 25 cu avertisment scris și 24 cu amenzi în valoare de 7.250 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

În aceste misiuni au fost implicați 173 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 53 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 23 în patrule mixte.Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate la Spitalul de Boli Infecțioase Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 22 de cadre ISU „Crișana”.

În contextul creșterii numărului de cazuri în județul Bihor, prefectul Dumitru Țiplea face un apel către cetățeni să respecte recomandările specialiștilor, respectiv purtarea măștii, normele de igienă și de distanțare socială: “Pentru a nu fi nevoiți să ne întoarcem la restricții și pentru a reveni la viața noastră de dinaintea pandemiei, trebuie să respectăm măsurile în vigoare și recomandările specialiștilor. Mulțumesc tuturor bihorenilor care le respectă, înțelegând că este un efort comun, al nostru, al tuturor!”.

Distribuie informația
Alte știri