Din cauza controalelor mai amănunțite anunțate din timp de Poliția de Frontieră, au crescut considerabil timpii de așteptare la punctele de trecere a frontierei de la Bors.
La intrarea în ţară timpii de aşteptare sunt de 20 de minute la autoturisme şi 40 de minute la ieşire, iar la camioane 30 minute la intrare, respectiv 110 minute la ieşire.
„Se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctului de frontieră Borş, s-a suplimentat personalul care efectuează controlul documentelor, precum şi echipamentele necesare. În perioada următoare, ca urmare a apropierii sărbătorilor pascale, se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare, dar suntem pregătiţi”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Bihor, Beatrice Bondar.