Creștere alarmantă a cazurilor de gripă în România. Bihorul, printre județele cele mai afectate

Foto: Shutterstock

Institutul Național de Sănătate Publică anunță confirmarea primului deces provocat de gripă din acest sezon. Este vorba despre o femeie în vârstă de 88 de ani, din județul Cluj, nevaccinată și cu multiple afecțiuni asociate.

Potrivit datelor INSP, în săptămâna 15–21 decembrie au fost raportate 11.174 de cazuri de gripă, aproape dublu față de săptămâna precedentă. Numărul este de cinci ori mai mare comparativ cu aceeași perioadă a sezonului trecut și de aproape șapte ori peste media ultimelor cinci sezoane.

Cazurile de gripă clinică au fost semnalate în toate județele țării, cele mai multe fiind înregistrate în municipiul București – 1.696 de îmbolnăviri. Urmează județele Cluj (843), Botoșani (826), Bihor (801), Iași (700) și Neamț (616).

În aceeași perioadă, au fost raportate 62 de cazuri de infecții respiratorii acute severe, în creștere față de săptămâna anterioară, precum și 133 de cazuri de gripă confirmate de laborator. Dintre acestea, 60 au fost determinate de virusul gripal AH3, cinci de AH1, iar 68 de virus gripal A nesubtipat.

Autoritățile sanitare reamintesc importanța vaccinării antigripale și a măsurilor de prevenție, în contextul creșterii accelerate a numărului de îmbolnăviri.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri