Cristian Buzlea: 14 milioane de euro, direcționați spre finanțarea investițiilor rurale, în perioada stării de urgență și alertă 2020

Legea nr. 55 din 15 mai 2020 privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a făcut ca AFIR să nu își înceteze activitatea, motoarele instituționale funcționând la maxim.

„Având în vedere sistemul on-line de lucru implementat la nivelul AFIR , o parte din colegii noștri au putut desfășura munca de la domiciliu, prin așa-numita “telemuncă”, conectarea prin serviciile de internet la server-ul principal a permis accesarea sarcinilor de lucru curente, semnătura electronică a tuturor documentelor, fără să fie necesară deplasarea documentelor dintr-un birou în altul sau de la domiciliu la birou. Posibilitatea depunerii on-line a Cererilor de Finanțare, a Cererilor de Plată, a documentelor de Contractare a venit în sprijinul beneficiarului de a nu se mai deplasa la sediul agentiei, pentru depunerea acestora. Solicitările de informații suplimentare cerute on-line au facut posibilă, în aceeași ordine de idei, retransmiterea lor tot prin intermediul poștei electronice. Interogarea ROCRIS (Cazierul Judiciar), PATRIMVEN (Cazierul Fiscal) de către angajații AFIR, l-a scutit pe beneficiar să se deplaseze la sediul acestor instituții pentru obținerea documentelor respective”, spune Cristian Buzlea, directorul OJFIR Bihor.

La nivel de Bihor, in ultimele 3 luni, s-au inregistrat 218 beneficiari pe submăsura 6.3. – Sprijin pentru ferma mică de familie; au fost evaluate

80 de cereri de finanțare si s-au operat 456 de modificari contractuale.

Cei mai mulți bani s-au indreptat către UAT-urile din mediul rural al județului, 118 Cereri de Plată autorizate în valoare de 4.650.000 Euro, fiind  decontate lucrările de asfaltare, apă și canalizare, construirea de grădinițe și școli, cămine culturale.

Sectorul agricol privind inființarea sau modernizarea fermelor, atât a celor din sectorul vegetal, cât și zootehnic, a autorizat spre plată 76 de cereri în valoare de 2.700.000 Euro.

Depozitarea, procesarea, marketing-ul și comercializarea produselor agricole au beneficiat de 1.150.000 Euro.

426 de tineri fermieri ai județului au reușit implementarea Planului de Afaceri, prin depunerea celei de-a doua tranșă de plată, valoarea totală a plăților fiind de 2.150.000 Euro.

484 Ferme de familie mici au beneficiat în acesată perioadă de 1.688.000 Euro.

Sectorul activităților non-agricole din zona rurală a beneficiat în această perioadă de peste 1.500.000 Euro.

Distribuie informația
Alte știri