Cseke Attila: Construim două creșe moderne la Oradea și o sală de sport la Cefa

Ministerul Dezvoltării va construi două creșe noi, moderne, la Oradea și o sală de sport cu o tribună de 180 de locuri la Cefa. ”Cele trei investiții au primit o finanțare totală în valoare de peste 45 de milioane de lei”, anunță ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Potrivit acestuia, cele două creșe de la Oradea vor avea dormitoare și săli de joacă, spațiu pentru luat masa, bucătărie, biberonerie, spălătorie, călcătorie și cabinet medical. De asemenea, acestea vor avea spațiu amplu de joacă în aer liber, iar clădirile vor fi prietenoase cu mediul și eficiente din punct de vedere energetic. Imobilele vor funcționa cu energie produsă din surse regenerabile prin panourile fotovoltaice amplasate pe acoperiș.

„Sprijinim familiile din Oradea și tinerele mame în momentul întoarcerii pe piața forței de muncă. Copiii se vor putea juca în siguranță, în condiții moderne. Ministerul Dezvoltării, prin programul de construire de creșe demarat în anul 2021, asigură finanțarea necesară pentru ambele creșe, astfel încât primăria nu trebuie să aloce, din bugetul local, vreo contribuție proprie. UDMR a soluționat și problema finanțării funcționării creșelor din bugetul de stat”, a precizat Cseke Attila.

O creșă mare, pentru 110 copii, va fi construită pe str. Ion Irimescu, iar în acest moment proiectul se află în procedură de achiziție publică. O altă creșă, pentru 40 de copii, urmează să fie construită pe strada Aluminei.

Pentru cea de-a doua investiție au fost aprobați indicatorii tehnico-economici și urmează a fi demarată procedura de achiziție publică în perioada următoare. Ministerul Dezvoltării a alocat peste 34 milioane de lei în total pentru cele două investiții.

În ceea ce privește sala de sport de la Cefa, aceasta va fi dotată cu o gradenă de 180 de locuri și va avea marcaje și dotări specifice pentru multiple sporturi precum handbal, baschet, tenis sau volei.

Desigur, atât elevii cât și profesorii sau arbitrii vor avea la dispoziție vestiare moderne, prevăzute cu grupuri sanitare și dușuri, iar pentru siguranța tuturor utilizatorilor este prevăzut și un spațiu pentru cabinetul de prim ajutor.

Investiția, care a primit de la Ministerul Dezvoltării o finanțare în valoare de 11 milioane de lei, va fi utilizată în scop didactic, dar va putea fi folosită și de restul comunității la sfârșit de săptămână sau în perioada vacanțelor.

Distribuie informația
Alte știri