CSM CSU Oradea a debutat cu dreptul  în play-off-ul Ligii Naționale de baschet

Foto: facebook/CSM Oradea

SCM U Craiova a oferit o replică solidă în primul meci al seriei cu CSM Oradea din sferturile de finală ale LNBM. Oltenii au ținut aproape până în ultimele minute de joc, dar nu au trecut deloc în avantaj. Elevii lui Cristian Achim au reușit să își asigure victoria cu scorul de 89-72.

Partida a avut loc joi, 1 mai, la Oradea Arena.

Travante Williams a totalizat 19 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive, 3 intercepții, dar și 5 posesii pierdute, Donatas Tarolis și Sayeed Pridgett au adăugat câte 16 puncte, iar Kalif Young a terminat cu 11 puncte, 11 recuperări pentru CSM Oradea.

Scorul general devine 1-0 pentru CSM CSU Oradea. Se joacă pe sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

Meciul al doilea al seriei dintre CSM Oradea și SCM U Craiova este programat sâmbătă, 3 mai, de la ora 19:00 și poate fi urmărit pe FRB TV.

 

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri