CSM CSU Oradea va juca în Basketball Champions League – ediția 2023/24, competiție pe care o va accesa din faza de calificare. În cursul serii de marți (27.06), prin intermediul unei adrese oficiale semnată de către Patrick Comninos, CEO-ul competiției, clubul nostru a fost informat cu privire la faptul că cererea de participare în competiție a fost aprobată.
În cadrul adresei se precizează faptul că pe parcursul zilei de marți (27.06), a avut loc o ședință a Boardului BCL în cadrul căreia a fost luată în considerare cererea clubului nostru. Aceasta a primit acceptul forului ce păstorește competiția aflată la cea de-a 8-a ediție din istorie. CSM CSU Oradea va accesa competiție din faza de calificare.
Lista echipelor acceptate în calificări: Bakken Bears (DEN), Cbet Jovana (LTU), Caledonia Gladiators (GBR), BC Gottingen (GER), Cholet Basket (FRA), FMP (SRB), New Basket Brindisi (ITA), Heroes Den Bosch (NED), Ironi Ness Ziona (ISR), Kalev BC (EST), Karhu Basket (FIN), KB Peja (KOS), Legia Var;ovia (POL), Mornar Bar (MNT), Norrkoping Dolphins (SWE), Obradoiro (ESP), Varese (ITA), Levice Patrioti (SVK), AEK Larnaca), Antwerp Giants), TSU (GEO), SIG Strasbourg (FRA), Benfica Lisabona (POR).
Se vor organiza trei turnee de câte opt echipe fiecare. Învingătoarele celor trei turnee accesează faza grupelor din Basketball Champions League, acolo unde alte 29 echipe sunt acceptate direct. Echipele eliminate în turneele de calificare BCL au opțiunea de participare în FIBA Europe Cup.