CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă în Turcia de Aliaga Petkimspor, în FIBA Europe Cup

Foto: CSM Oradea

CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă, scor 84-73, pe terenul formației Aliaga Petkimspor, în etapa a 3-a din Grupa C a FIBA Europe Cup – ediția 2025/26. Meciul s-a disputat miercuri, 29 octombrie, la Izmir, și a fost transmis în direct pe canalul FIBA Basketball (YouTube).

Pentru echipa orădeană, Kris Richard a fost cel mai bun marcator, cu 17 puncte și 5 pase decisive, urmat de Kalif Young – 15 puncte și 7 recuperări, și Bandja Sy – 12 puncte și 6 recuperări.

Emmanuel Nzekwesi a lipsit din cauza unei accidentări la coapsă suferite în meciul anterior, neefectuând deplasarea în Turcia.

După această rundă, CSM CSU Raiffeisen Oradea are un bilanț de două victorii și o înfrângere la jumătatea fazei grupelor. Următorul meci este programat în Liga Națională, în deplasare, împotriva echipei FC Argeș Pitești, sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 18:00, transmis în direct pe FRB TV (YouTube).

Alte știri