CSM Digi Oradea şi Steaua, în finala Cupei României la polo

CSA Steaua Bucureşti şi CSM Digi Oradea se vor înfrunta în finala Cupei României la polo pe apă masculin, după victoriile obţinute vineri, în semifinalele desfăşurate în Bazinul de polo din Complexul Sportiv Ghencea.

Steaua, deţinătoarea trofeului, a învins-o pe Dinamo cu 14-10. În cealaltă semifinală, CSM Digi a trecut de Corona Sportul Studenţesc cu 11-7. Au înscris pentru orădeni Grummy Guimaraes 3, Yusuke Inaba 3, Alex Popoviciu 2, Levente Vancsik, Roland Szabo şi Nichita Ilisie.

Dinamo şi Corona Sportul Studenţesc vor juca sâmbătă, de la ora 11,00, în finala mică, iar Steaua şi CSM Digi Oradea de vor înfrunta în finala competiţiei, de la ora 12,30.

Distribuie informația
Alte știri