Cu ochii pe stațiuni. Ce măsuri vor fi luate în zona pârtiilor de schi din Stâna de Vale și Vârtop.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor (CJSU), prezidat de prefectul Dumitru Ţiplea, a aprobat în cadrul şedinţei de vineri, 18 decembrie, o hotărâre care cuprinde o serie de măsuri de sănătate publică cu aplicabilitate în zona pârtiilor de schi dispuse în Staţiunea Stâna de Vale, respectiv Satul de Vacanţă Vârtop.

Conform hotărârii administratorii punctelor cu potenţial de risc din staţiuni vor urmări implementarea şi respectarea unor măsuri de prevenţie pe întreaga perioadă de funcţionare.

Punctele cu potenţial de risc din staţiuni sunt:

– Instalaţiile de transport

– Casieriile de bilete

– Apres-ski-urile

– Pârtiile de schi/snowboarding/sanie/tubbing/rollercoaster

– Unităţile de alimentaţie publică

– Centrele de închiriere

Măsuri aplicabile tuturor persoanelor cu vârsta peste 5 ani pentru satul de vacanţă Vârtop – Pârtia Piatra Grăitoare / telescaun:

a) acoperirea nasului şi a gurii cu mască sau cagulă pe toată perioada în care se află pe domeniul/resortul schiabil (la coadă, pe durata călătoriei, pe pârtie sau în spaţiile închise);

b) purtarea mânuşilor de către turişti pe toată perioada în care se află pe domeniul / resortul schiabil;

c) dirijarea fluxului de oameni de către personalul de deservire astfel încât să se evite aglomerările de persoane;

d) supravegherea de către personalul de deservire a respectării distanţei de siguranţă de către turişti minim 2 metri;

e) personalul de deservire de pe peroane va asista şi dirija în permanenţă îmbarcarea şi debarcarea persoanelor astfel încât să se evite aglomeraţiile;

f) se va marca peronul staţie/locul de îmbarcare pentru a menţine distanţa minimă recomandată;

g) păstrarea distanţei fizice de min. 2 metri între persoanele ce stau la coada de bilete sau la îmbarcarea pe instalatii;

h) accesul pe telescaun se va rezuma la maxim 2 persoane la distanţă de 2 locuri pe bancheta de transport, cu excepţia: persoanelor provenite din acelaşi familie, copii insoţiţi de un singur adult, personalul de intervenţie;

i) pentru evitarea aglomerării la casa de bilete se va crea un culoar separat pentru aceasta şi mutarea ei la baza scărilor de acces către platforma instalaţiei;

j) folosirea sistemului de cartele cu mai multe urcări;

k) se va încuraja plata cu cardul;

l) se vor crea culoare de acces la case la o distanţă de minim 2 m între ele;

m) lucrătorii în casierie au obligaţia de a purta mască şi mănuşi de protecţie şi de a le schimba la fiecare oră;

n) separarea lucrătorilor din casierie de cumpărători se va face printr-un panou de plexiglas transparent;

o) în incinta casieriilor şi în cazul servirii de tip tejghea sau automat de vânzare, este recomandată punerea la dispoziţie a dezinfectantului atât pentru cumpărători cât şi pentru personalul deservent;

p) marcarea sensului de urcare şi coborâre pe scările de acces ce duc pe platforma de îmbarcare;

q) crearea unui culoar delimitat pentru accesul la instalaţie în vederea îmbarcării/debarcării;

r) Interzicerea accesului la instalaţie a persoanelor fără echipament de schi sau snowboard în intervalul orar 11:00 – 17:00.

Măsuri aplicabile tuturor persoanelor cu vârsta peste 5 ani pentru staţiunea Stâna de Vale – Pârtiile de schi, Pârtia de sănii, Pârtia de Tubing / teleschi şi bandă rulantă aplicabile tuturor persoanelor cu vârsta peste 5 ani:

a) acoperirea nasului şi a gurii cu mască sau cagulă; pe toată perioada în care se află pe domeniul / resortul schiabil (la coadă, pe durata călătoriei, pe pârtie sau în spaţiile închise);

b) purtarea mănuşilor de către turişti pe toată perioada în care se află pe domeniul / resortul schiabil;

c) dirijarea fluxului de persoane de către personalul de deservire astfel încât să se evite aglomerările;

d) supravegherea de către personalul de deservire a respectării distanţei de siguranţă de către turişti;

e) personalul de deservire de pe peroane va asista şi dirija în permanenţă îmbarcarea şi debarcarea persoanelor astfel încât să se evite aglomeraţiile;

f) se va marca peronul staţie/locul de îmbarcare pentru a se menţine distanţa minimă recomandată;

g) păstrarea distanţei fizice de minim 2 metri între persoanele ce stau la coada de bilete sau la îmbarcarea pe instalaţii;

h) accesul pe banda rulantă aferentă Pârtiei de Tubing cu păstrarea distanţării fizice de minim 2 metri, cu excepţia: persoanelor provenite din acelaşi familie, copii insoţiţi de un singur adult;

i) folosirea sistemului de cartele cu mai multe urcări;

j) se va încuraja plata cu cardul

k) lucrătorii în casierie au obligaţia de a purta mască şi mănuşi de protecţie şi de a le schimba la fiecare oră

l) separarea lucrătorilor din casierie de cumpărători se va face printr-un panou de plexiglas transparent

m) în incinta casieriilor şi în cazul servirii de tip tejghea sau automat de vânzare, este recomandată punerea la dispoziţie a dezinfectantului atât pentru cumpărători cât şi pentru personalul deservent

n) pentru evitarea aglomerării la casa de bilete se va crea un culoar separat pentru aceasta. o) crearea unui culoar delimitat pentru accesul la instalaţii în vederea îmbarcării/debarcarii;

Măsuri aplicabile tuturor persoanelor cu vârsta peste 5 ani în zona/interiorul centrelor de închiriere a echipamentelor de schi, snowbord, sănii:

a) acoperirea nasului şi a gurii cu mască sau cagulă;

b) centrele vor pune la dispozitie dezinfectant pentru toţi clienţii şi lucrătorii;

c) lucrătorii din aceste centre au obligaţia de a purta mască şi mănuşi de protecţie şi de a le schimba la fiecare oră;

d) se va limita numărul de persoane care au acces în interiorul acestor spaţii;

e) se vor dezinfecta periodic suprafeţele şi echipamentele închiriate / folosite.

În locaţiile de tip apres-ski se aplică măsurile incidente pe tot domeniul HoReCa, stabilite prin

– Ordinele de ministru incidente specifice

– Hotărârile de Guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României

– Hotărârile Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă

Aici puteţi parcurge integral Hotărârea nr. 68:
https://bh.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/21/2020/12/HOT-CJSU-HORECA-18-DEC-nr-68-.pdf

Aici puteţi parcurge integral Hotărârea nr. 69:
https://bh.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/21/2020/12/HCJSU-nr.69-statiuni_.pdf

Distribuie informația
Alte știri