O bucată din autostrada A3 Transilvania ar urma să fie inaugurată anul acesta, deși teoretic termenul contractual este abia începutul anului viitor. Angajamentul a fost luat chiar de către ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, care a vizitat de curând șantierul unde constructorul austriac este bine mobilizat în teren. Tronsonul A3 de la Târgu Mureș la Ungheni (Aeroport) nu este unul lung, un „ciot” de doar puțin peste 9 km – 4,5 km de autostradă și 4,7 km de drum de legătură cu patru benzi – însă vine în continuarea a 33 de kilometri de autostradă deja dați în trafic și ar permite șoferilor să intre pe autostradă mult mai aproape de Târgu Mureș.
O nouă filmare din dronă ilustrează mobilizarea bună a constructorului în șantier, scrie hotnews.ro