Cum poți verifica singur câți ani de vechime ai până în prezent și dacă angajatorul ți-a plătit contribuția la pensie

Orice salariat din România își poate crea un cont de utilizator pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) pentru a afla ce vechime în muncă a acumulat pentru pensia de stat. Odată creat contul, poți afla rapid vechimea acumulată, prezentată fie ca situație lunară, fie ca situație anuală.

Tot online, pe platforma Casei Naționale de Pensii Publice, poți vedea și dacă angajatorul ți-a plătit contribuția la pensie.

Casa Naţională de Pensii Publice şi-a perfecţionat serviciile electronice, astfel încât o multitudine de informaţii pot fi obţinute fără a fi nevoie să te deplasezi la sediul din localitatea de domiciliu.

Pe lângă cererile de pensionare, contribuabilii activi (cei care încă sunt angajaţi cu contract de muncă) pot obţine informaţii:

privind datele din carnetele de muncă

stagiile anuale şi lunare aferente perioadei începând cu aprilie 2001

informaţii din declaraţiile D112 depuse de angajatori

informaţii referitoare la viramentele la PILON II de pensii private

informaţii referitoare la pensia comunitară

informaţii referitoare la debitele din executare silită

informaţii referitoare la fişa financiară

Toate aceste informaţii privind stagiile de cotizare, adică verificarea plăţii de către angajator a contribuţiilor pentru pensii, sunt cu atât mai importante cu cât, începând cu 1 septembrie 2021 cuantumul pensiei pe care o vor primi pensionarii va ţine cont doar de contributivitate, adică se va ţine cont doar de plăţile efective către casele de pensii.

Cum obții acces la platforma online

Înainte de orice, trebuie să îți faci un cont online pe site-ul CNPP, pentru a putea vedea vechimea ta în muncă din evidențele autorităților. În acest sens, se completează un formular online care apoi trebuie tipărit și prezentat, împreună cu actul de identitate (original și copie), la orice casă locală de pensii. Ulterior, vei primi un e-mail prin care vei putea seta parola contului, după care vei putea accesa efectiv contul tău din site-ul CNPP.

Verificarea vechimii în muncă, online. Cum poți avea acces la istoricul tău-2

1. Primul pas este autentificarea în contul de utilizator. Apeşi pe butonul „Autentificare” din colţul din dreapta-sus al site-ului www.cnpp.ro. Se va deschide o pagină în care vei introduce e-mail-ul şi parola pe care le-ai setat pentru contul tău, iar apoi vei apăsa pe „Autentificare”.

2. Odată intrat în cont, vei avea la dispoziţie un meniu în partea stângă a paginii. În meniu, selectezi „Datele mele din sistemul public de pensii”.

3. În acea secţiune, poţi alege fie un document cu stagiile lunare de cotizare înregistrate în evidenţele CNPP începând cu aprilie 2001, fie un document cu stagiile anuale de cotizare. Intri pe stagii lunare sau pe stagii anuale şi apoi apeşi pe „Generează raport actualizat”.

4. Diferenţa este că în primul fişier poţi vedea situaţia vechimii lună cu lună (zile lucrate, venituri, condiţii de muncă, punctaj, angajatorii care au cotizat pentru tine, vechime totală de muncă acumulată), din aprilie 2001 şi până în prezent, iar în al doilea poţi vedea doar situaţia anuală (fără detalii lunare). Dacă vrei să vezi situaţia anterioară lunii aprilie 2001, trebuie selectat „Informaţii din carnetul de muncă” şi apăsat pe „Generează raport actualizat”. De ce? Pentru că din aprilie 2001 s-a renunţat la vechile carnete de muncă şi s-a trecut la evidenţa electronică a muncii (datele raportate de angajatori prin declaraţia 112).

5. După ce ai solicitat generarea unui raport actualizat (sau a mai multor rapoarte), trebuie să aştepţi câteva minute până se generează efectiv în sistem şi devine disponibil în contul tău. Când un raport este gata, primeşti un e-mail de notificare şi raportul îl poţi descărca, în format PDF, din contul de pe site-ul CNPP. Mai precis, te duci înapoi în pagina în care ai cerut generarea raportului şi vei găsi acolo fişierul descărcabil.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri