Cum se sărbătorea 23 august înainte de 1989. Care este semnificaţia zilei? Video

Pe 23 august 1939 se semnează la Moscova celebrul pact Ribbentrop- Molotov, ce marchează istoria europeană şi ce ne afectează în mod direct, fiind vorba de Basarabia, spunea prof de istorie, Mihai Manea, intr-o emisiune tv.
In opinia sa, acest pact pregăteşte şocul psihologic din vara anului 1940 pentru români.

În al doilea rând, pe 23 august 1944 România a trecut de partea Aliaţilor în cel de-al Doilea Război Mondial, întorcând armele împotriva foştilor aliaţi, nemţii”.

Prima aniversare a zilei de 23 august, în 1945, a stat sub semnul grevei regale, Regele Mihai şi prim ministrul Petru Groza se boicotau reciproc, în conditiile în care regele ceruse demisia cabinetului, iar Groza refuzase. Abia din anul 1948, 23 august a devenit zi națională. Regele fusese forţat să abdice, România se afla sub puternica influenţă sovietică, iar Partidul Comunist începuse o intensă campanie propagandistică de legitimare, iar sarbătoarea de la 23 august avea un rol central.

Timp de decenii, pâna în 23 august 1989, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită cu mare fast, cu demonstraţii militare şi coloane de oameni ai muncii, tineri, elevi şi copii, cu steaguri roşii ale Partidului Comunist şi tricolore, şi cu enorme portrete ale iubiţilor conducători comunişti care, cu timpul, au rămas doar doi, Nicolae şi Elena Ceauşescu.În plus, pe stadioane erau alte manifestari omagiale de dimensiuni megalomanice dedicate Partidului Comunist şi conducătorului iubit, la care elevii, artistii, sportivii sau muncitorii din uzine erau obligati să participe, cu entuziasm, în cinstea cuplului dictatorial.

Dupa prăbuşirea comunismului, actul politic de la 23 august 1944 a fost prezentat oficial drept o lovitură de stat condusă de către regele Mihai şi partidele istorice.

Dar au fost şi alte diverse interpretări şi reinterpretări, care au pus în discuţie inclusiv rolul jucat de Regele Mihai, în funcţie de ideologii sau interese de moment, iar semnificaţia zilei de 23 august a rămas în continuare una dintre cele mai ideologizate chestiuni din istoria contemporană a României.

Sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie informația
Alte știri