Cum va arăta o sucursală ING din Oradea

 ING Home redefinește experiența clientului într-o sucursală bancară în 11 agenții la nivel național, dintre care una este pe Bulevardul Dacia din Oradea

Potrivit reprezentanților băncii, prin crearea acestui mediu, ING Bank redefinește relația dintre bancă şi client cu un accent mai pronunţat pe consultanță, relevanță și eficiență în ceea ce priveşte timpul petrecut într-un ING Office. Noul design alocă un spațiu dedicat zonelor de consiliere și educație digitală, pentru a susține și informa clienții să ia cele mai bune decizii, pe baza nevoilor lor. Reamenajarea înseamnă noi spații, cum ar fi „inima ING”, o zonă de întâmpinare proiectată ca un living modern, unde vizitatorii sunt primiți ca oaspeți în casa ING. Totodată, clienții vor avea la dispoziție zona digitală, dedicată operațiunilor și tranzacțiilor bancare digitale, unde pot accesa și soluțiile ING de profil pentru prima dată și se pot familiariza cu ele. În plus, au acces la zone semi-private, birouri deschise pentru consultanță personalizată, precum și la spații private destinate discuțiilor mai complexe.

Prima inaugurare are loc astăzi, în biroul Timișoara .

Alte 10 vor fi lansate anul acesta, fie că e vorba de reamenajare, fie de relocare în imediata apropiere a fostelor locații. Acestea sunt: Satu Mare (Libertatea), Timișoara (Gheorghe Lazăr), Brașov (Onix), Brăila (Calea Călărașilor), Craiova (Cuza), Alba Iulia, Oradea (Dacia) și București (centrul vechi, Chibrit, Victoriei).

Distribuie informația
Alte știri