Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pe patru săptămâni, valabilă până în 3 noiembrie.
Vremea în săptămâna 6 – 12 octombrie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi local deficitar în vest și nord-vest. În rest va fi excedentar, mai ales în regiunile estice, sudice și sud-estice.
Vremea în săptămâna 13 – 19 octombrie
Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în regiunile vestice. În rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Vremea în săptămâna 20 – 26 octombrie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal.
Vremea în săptămâna 27 octombrie – 3 noiembrie
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în nord-vestul teritoriului, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.