Se va întâmpla, mâine dimineață, în intervalul orar 08:00-9:00, în 1.850 de primării și consilii locale și județene din toată ţara. După cum era de așteptat, Bihorul nu face excepție.
Cei peste 30.000 de salariaţi din administrația publică locală sunt nemulţumiţi de nivelul retributiei in comparatie cu cei din aparatul central, unde cresterile au fost de 70%.
Sindicaliştii din primării cer o majorare salarială de 25%, precum şi normă de hrană.
Dacă nu li se vor rezolva revendicările, vor intra în grevă generală de o zi pe 12 iulie, iar din 19 iulie ameninţă cu blocarea activităţii pe termen nelimitat.