Dacia anunță că are deja 6.000 de precomenzi din România pentru mașina electrică Spring

Dacia înregistrează deja un succes pe piața auto din România cu precomenzile pentru primul său model electric. Este vorba despre Dacia Spring, comandat deja de aproape 6.000 de români care s-au înscris pe lista pentru precomenzi. Asta, deși abia în luna septembrie clienții vor intra în posesia mașinii sau chiar la începutul anului 2022.

Dacia a deschis pe 20 martie precomenzile online pentru versiunea „Comfort Plus” a primului său model electric. Aceasta va fi disponibilă la prețul de 18.100 euro (TVA inclus). Livrările sunt programate pentru luna septembrie. Ulterior vor fi deschise precomenzile pentru versiunea de echipare „Comfort”, disponibilă la prețul de 16.800 euro (TVA inclus).

Potrivit Dacia, în România precomanda a fost condiționată de plata a 99 de euro. Prin program Rabla prețul mașinii ajunge la sub 9.500 euro.

Pe site-ul Dacia autonomia lui Spring este trecută ca fiind 305 km, cu mențiunea: ”305 km în ciclu WLTP urban, 230 km în ciclu WLTP mixt”. Probabil că autonomia în condiții reale de trafic va fi undeva pe la 120 – 180 km, cu mențiunea că valoarea minimă va fi atinsă când afară este foarte frig.

Planul este ca Spring să ajungă mai întâi la companii de ”car sharing” și grupul Renault discută în Europa cu astfel de companii pentru ca mașinile Spring să ajungă pe șosele la vară în flotele de ”car sharing”. Astfel de discuții s-au purtat și în România, dar fără rezultat concret.

Distribuie informația
Alte știri