Se moare din greu pe șoselele României, după cum, tot din greu și din ce în ce mai accelerat se moare în codrii țărișoarei care are de toate (vezi ultimele victime ale atacurilor urșilor)…
Cum însă oamenii nu vor să audă de moarte, și sunt puși pe distracție (că doar e vacanță), totul devine o știre rapid trecătoare, banalizată aproape, și asezonată mereu cu nefericite explicații de ce nu s-a putut și nu s-a făcut…
Îmi aduc aminte de tragediile petrecute în spitalele românești din timpul valurilor unu, doi și trei, și de faptul că ele s-au produs doar la noi și încă în câteva țări slab dezvoltate…. La alții care știu, nu.
Iar ca meniul să fie complet, continuăm a trimite într-o (tristă) veselie arșii noștri pe unde putem prin lume, în timp ce pervers și parcă inconștient, continuăm a ne împrumuta și cheltui nesătul pentru un stat ce de peste 30 de ani…se reformează…
Am mai spus-o: Pe loc nu am stat, progrese am făcut, însă mulți au murit și încă mor, pentru că…nu știm…(școlile sunt slabe), pentru că cei de la butoane nu gândesc (de regulă) din perspectiva cetățeanului, ci din cea a ”drepturilor” lor ”speciale”…, și pentru că cei mai mulți români sunt puțin sau deloc educați…
Dacian Palladi
