România are nevoie de un profund proces de emancipare, care să ajungă și să răscolească zdravăn, atât adâncurile (nivelurile de la bază ale societății românești), cât și vârfurile (?) acesteia.
Problema este că România nu a avut niciodată o masă critică, majoritară a oamenilor instruiți, educați, emancipați, în pas cu vremurile, în pas cu progresele și căutările acestora. De fapt, într-o măsură consistentă, am rămas în mare parte (iar acum se vede copleșitor), oarecum…medievali…; oarecum uitați în timp, ancorați într-un mental amestecat și bântuit de tradiții, de credințe de tot felul, de comportamente și mătânii, care ne-au ținut și ne țin pe loc (cultural și civilizațional vorbind) în istoria lumii, sau în orice caz, ne determină a ne mișca cu frâna de mână trasă.
Pentru unii din afara noastră, aceasta (România) nu este decât un spațiu de mirare, și de mai mult sau mai puțin vremelnic turism “în timp”. Se miră pe noi azi, pentru vremuri pe care le-au trăit bunicii sau chiar străbunicii lor, dar vremuri pe care ei nu le-au prins, ci doar au auzit de ele. Suntem un fel de “muzeu” ce trăiește în direct, un “muzeu” în care te poți deplasa cât de cât (vai), în care te poți caza, și în care poți mânca cel puțin în concediu, consistent nesănătos, oarecum destrăbălat.
Pe de altă parte, pentru unii dintre noi, e un element de mândrie și de “rezistență”, în fața străinilor care ne vor subjugați, prădați, exploatați. Poporul slab educat are mereu nevoie de povești în care el este urmărit, este “vânat” spre distrugere și eliminare.
În fapt, aici avem de-a face cu complexul omului inferior, consistent needucat, puternic ancorat în dogme și slogane, ritmat livrate în zeci și sute de ani, pentru a menține la maxim controlul unui popor mereu în așteptare, mereu (de fapt) captiv fripturiștilor vremii. Pentru că da, specific unui popor needucat, este și masa consistentă de oportuniști și fripturiști, care știu că a fi corect înseamna să fii fraier, și care știu că important este pe cine știi, și nu ceea ce știi.
Desigur, jocurile externe nouă, și jocurile regiunii în care Cel de Sus ne-a așezat, nu pot fi excluse ca și importanță, ca și determinație, însă faptul că ele s-au desfășurat și se desfășoară nestigherit, nu e atât meritul lor, cât este rușinea noastră. Nimeni nu îți dorește binele în mod expres, fiecare își vede mai întâi de interesele lui, și nimic nefiresc nu este a te îngriji tu însuți de agenda intereselor tale, și de modalitățile considerate potrivite a o realiza.
Practic, spun că dacă emancipare nu e…medievalul “original” românesc ne va bântui multă vreme de acum încolo. Și așa vom avea valuri după valuri de neputință și moarte…
O ultimă precizare: Invitația mea spre emancipare, nu presupune a nu identifica, a nu conserva, și chiar a aplica în viața individuală, și pe ici pe colo chiar de grup, a elementelor care ne definesc fibra națională, după cum nu presupune să preluăm totul de-a gata, nemestecat, a ceea ce societățile dezvoltate (?) au produs, și au generat. Nici ele nu sunt perfecțiunea în lume, dar una peste alta, spre realizările și beneficiile lor tânjim cei mai mulți…
Emancipați-vă și ieșiți din “Evul Mediu” al secolului XXI…(și) în această parte a lumii… “We Can Do It” – “O putem face”
Dacian Palladi
