Daniel David: „Olimpicii își pot da singuri o bursă din premiu”. Guvernul Bolojan elimină bursele lunare de excelență

O măsură controversată din noua lege fiscal-bugetară, publicată în Monitorul Oficial pe 25 iulie, prevede eliminarea burselor lunare de excelență pentru elevii olimpici. În locul acestora, tinerii vor primi premii unice în bani pentru rezultatele obținute la olimpiadele internaționale.

Ministrul Educației, Daniel David, a justificat decizia într-un mesaj video, susținând că premiile vor fi păstrate și chiar ușor majorate, oferindu-le elevilor posibilitatea de a-și „acorda singuri o bursă de merit” din aceste sume.

„Dacă obții, de exemplu, o mențiune, premiul este cam de 1.000 euro. Îți permiți cu siguranță să-ți dai tu o bursă lunară”, a declarat ministrul.

Oficialul a subliniat că participarea la olimpiade este voluntară și că statul onorează performanța „la cât își permite acum țara”. În plus față de premiile în bani, elevii olimpici vor beneficia în continuare de avantaje la examenele naționale, admiterea la facultate, burse sociale sau burse de merit clasice, dacă sunt eligibili.

Valoarea premiilor unice variază în funcție de etapă și medalie:

– Național: între 300 și 1.000 lei

– Internațional (mondial): între 6.000 și 20.000 lei

– Internațional (european/regional): între 3.000 și 10.000 lei

Toate sumele sunt acordate o singură dată, ca stimulente financiare nete.

Alte știri