„Dăruiește Fericire de Crăciun”: studenții de la Drept din Oradea au adus bucurie acolo unde e cea mai mare nevoie

În perioada 5–17 decembrie 2025, Facultatea de Drept a Universității din Oradea, în parteneriat cu ELSA Oradea, a organizat cea de-a VII-a ediție a evenimentului caritabil „Dăruiește Fericire de Crăciun”, un proiect devenit deja tradiție și coordonat de conf. univ. dr. Lavinia Onica-Chipea.

Cu implicare, creativitate și mult suflet, studenții au reușit să strângă peste 10.000 de lei, prin donații oferite în schimbul prăjiturelelor pregătite de „spiridușii” lui Moș Crăciun.

Fondurile au fost transformate în daruri pentru copii și persoane vulnerabile, ajungând la Căsuța LEO și Căsuța Deficienților Locomotor din Târgul de Crăciun Oradea, două fete orfane din Bratca, Centrul de zi al D.A.S. Oradea, Casa de lângă Spital și alte persoane afectate de sărăcie extremă. Studenții au fost prezenți și la Centrul de zi al D.A.S. Oradea, unde au petrecut timp cu copiii, aducând zâmbete și emoție, cu sprijinul membrilor LIONS Club Oradea.

Finalul proiectului a fost marcat de „Tombola Fericirii”, organizată în Sala festivă a Facultății de Drept, unde câștigătorii au primit cărți de specialitate, și de un concert de colinde susținut de Corul Facultății de Drept, coordonat de lect. univ. dr. Ligia Valentina Mirișan.

Evenimentul a demonstrat, încă o dată, că spiritul Crăciunului înseamnă solidaritate, generozitate și puterea de a face bine, împreună.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri