Direcția de Asistență Socială Oradea anunță cu bucurie încheierea primei sesiuni a programului „Cursuri digitale gratuite pentru vârstnici”, desfășurat la Centrul Social Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice Rogerius II. Inițiat pentru a sprijini persoanele în vârstă în dobândirea unor competențe digitale de bază, programul s-a bucurat de un interes remarcabil: de la o singură grupă inițială s-a extins rapid la trei, iar peste 70 de seniori au participat la cursuri interactive, adaptate ritmului și nevoilor fiecăruia.
La finalul sesiunii, seniorii au împărtășit gânduri și impresii care au spus, poate, mai mult decât cifrele. Printre participanți, o doamnă de 83 de ani povestea cu emoție că, în urma cursurilor, și-a achiziționat primul smartphone, hotărâtă să rămână conectată cu nepoții. O altă doamnă mărturisea că s-a înscris la un curs online de limba germană și reușește să țină pasul cu ușurință, datorită cunoștințelor dobândite aici. Unii au aflat de program pur întâmplător, auzind despre el pe stradă și s-au alăturat cu entuziasm. Alții s-au bucurat, poate cel mai mult, că pot vedea pozele nepoților și pot comunica mai ușor cu cei dragi, chiar și de la mii de kilometri distanță. Iar la final, toți au ținut să laude modul în care a fost susținut cursul, apreciind răbdarea și empatia lui Patrick, formatorul lor.
Un aspect de admirat a fost dorința exprimată de mulți cursanți de a rămâne în legătură, cerând crearea unui grup de WhatsApp pentru a continua comunicarea și sprijinul reciproc.
„Mă bucură să văd cât de mult poate însemna un astfel de program pentru seniorii noștri, nu doar prin informațiile utile dobândite, ci și prin bucuria de a fi împreună și de a se regăsi în comunitate. Interacțiunea socială este un ingredient vital pentru echilibrul emoțional al persoanelor vârstnice, iar misiunea noastră, la Direcția de Asistență Socială Oradea, este tocmai aceea de a crea contexte în care oamenii să se simtă văzuți, sprijiniți și valorizați. Ne dorim să continuăm aceste demersuri, cu respect și grijă, oferindu-le participanților oportunități de a rămâne activi, conectați și încrezători.” a declarat Anca Grama, director executiv al Direcției de Asistență Socială Oradea.
În prezent, programul continuă cu două grupe active, una în limba română și una în limba maghiară, care se desfășoară în fiecare joi, la Centrul Social Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice Rogerius II: de la ora 9:00 pentru grupa maghiară și de la ora 10:30 pentru cea română. Înscrierile se pot face telefonic la 0770 988 624 iar participarea este gratuită și nu necesită cunoștințe anterioare.