De 8 Martie, prin Oradea, va circula „Tramvaiul cu scrisori călătoare”

Pentru a celebra ziua de 8 Martie într-un mod inedit în Oradea, joi, la ora 7.30, din cap linie Nufărul va pleca „Tramvaiul cu scrisori călătoare” pe traseul: Nufărul – Casa de Cultură – Gara Centrală – Pc. Olosig – Pod CFR – Pc. Olosig – B-dul Decebal – P-ţa Unirii – Casa de Cultură – Dimitrie Cantemir – Depou OTL.

Tramvaiul va fi decorat cu scrisori scrise de mână cu stiloul demult dat uitării, sigilate cu sigiliu, reamintindu-ne astfel că gesturile mici pot face diferenţa între o zi minunată şi una obişnuită.

Fiecare persoană este încurajată să descopere bucuria lui „Mulţumesc”, începându-şi ziua mulţumind cuiva drag, dar şi îndemnând pe alţii să facă acelaşi lucru.

Evenimentul este parte a proiectului „LivrezDragoste.ro/Atelierul de scrisori” cu sprijinul Kaufland, în colaborare cu SC OTL SA şi se desfăşoară cu scopul de a le oferi orădenilor un altfel de mărţişor, dar şi pentru a le trezi nostalgia scrisului de mână.

sf: https://www.facebook.com/pg/livrezdragoste

Distribuie informația
Alte știri