Debut de an şcolar 2020-2021 în condiţii de pandemie, atât în ţară cât şi în Bihor

Aproximativ 2.800.000 de elevi şi preşcolari încep, luni, cursurile noului an şcolar în condiţii speciale, având în vedere pandemia cu noul coronavirus, unii dintre ei urmând a învăţa online, alţii în sistem hibrid sau cu prezenţă în clasă, notează Agerpres.

„Elevii vor participa fizic la ore acolo unde se va putea, unde sunt suficiente spații cu distanțare socială sau un număr potrivit de elevi. Dacă însă părintele vrea să își țină copilul acasă, să învețe online, trebuie să aducă o dovadă că există în familie bolnavi cronici”, a spus vineri, într-o conferință de presă, șeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Virgil Blage.

De asemenea, precizează Blage, în toate grădiniţele şi clasele primare, elevii vor participa la ore fizic.

În unele unităţi de învăţământ, o parte dintre elevi vor trebui facă lecţii online, pentru a se respecta distanţa și pentru că în unele există încă lucrări în desfășurare: Colegiul Tehnic nr. 1 Vadu Crişului, Şcoala Gimnazială nr. 1 Ceica, Şcoala Gimnazială „Alexandru Roman” din Auşeu, Şcoala Gimnazială „Nestor Porumb” din Tulca, Şcoala Gimnazială nr. 1 Bulz, Şcoala Gimnazială nr. 1 Sânnicolau Român, Şcoala nr. 1 Balc, Şcoala nr. 1 Cefa, Şcoala nr. 1 Hotar, Şcoala nr. 1 Remetea și Şcoala nr. 1 Tăuteu.

La Oradea, școlile în care se vor ține 50% din cursuri on-line sunt Colegile Nationale „Emanuil Gojdu” si „Onisifor Ghibu”, Școala Gimnazială nr 11, Liceul „Lucian Blaga”, Școala Gimnazială „Dacia”.

Anul şcolar 2020-2021 se structurează pe două semestre, care însumează 34 de săptămâni.

Semestrul I este cuprins între 14 septembrie 2020 şi 29 ianuarie 2021, iar semestrul al II-lea între 8 februarie şi 18 iunie 2021.

Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa intrasemestrială pentru învăţământ preşcolar şi primar între 26 octombrie – 1 noiembrie 2020, vacanţa de iarnă între 23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021, vacanţa intersemestrială între 30 ianuarie – 7 februarie 2021.

Vacanţa de primăvară va fi cuprinsă între 2 – 11 aprilie (Paştele Catolic) şi între 30 aprilie – 9 mai (Paştele Ortodox).

Vacanţa de vară începe pe 18 iunie 2021.

Prin excepţie de la prevederile anterior menţionate, pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 4 iunie 2021.

Pentru clasele a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 11 iunie 2021, în timp ce pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

Alte știri