Cineva ne invita cândva să-i numărăm ouăle. Altcineva ne muștruluiește acum cu pilda omletei pentru care trebuie să spargi ouă.
Aceasta nu este o postare despre “bărbăție” și nici despre bucătărie. Ambele discursuri au loc în spațiul public și politic din “Grădina Maicii Domnului”. Acolo unde, aparent, poți spune orice îți trece prin cap, fără a suporta consecințele.
În cazul nostru, “marile proiecte” (“omleta”) pentru care merită “să spargi ouă” (dreptul de proprietate) sunt scoase mereu în față și urcate pe un piedestal pe post de artefacte sfinte la care noi, orădenii, probabil că ar trebui să ne uităm cu smerenie și să ne înclinăm cu evlavie. Așa cum istoria o dovedește în nenumărate alte cazuri, ajunge o privire mai atentă ca să constatăm că ne închinăm la un idol fals.
“Marile proiecte” ale acestui oraș, și ale oricărui oraș, nu sunt parcările, blocurile și drumurile pentru care sunt trimiși oamenii în pribegie cu o semnătură din pix. Marele și singurul proiect al oricărei administrații locale este omul. Sau, cel puțin așa cred eu, ar trebui să fie.
Sigur că avem nevoie de parcări, avem nevoie de drumuri, avem nevoie și de blocuri. Sigur că avem nevoie și de-această prevedere legală ce reglementează încălcarea excepțională a dreptului de proprietate consfințit și apărat de Constituție, și-anume exproprierea.
Ceea ce nu este în beneficiul cetățeanului, și la asta mă opun, este folosirea discreționară a puterii și alegerea căii facile de a rezolva orice problemă cu care administrația locală s-a întâlnit până acum. Cu forța este cel mai simplu, să dai cu cizma-n ușa și să scoți omul în stradă pentru că, ghinion, prin casă lui construită ieri trece azi un drum de care vom avea nevoie mâine. Mai dificil este să negociezi, să dezbați, să cercetezi și să cauți soluții astăzi pentru probleme pe care le-am putea avea poimâine și, în cazul în care nu se poate evita, în mod excepțional și cu despăgubirea cuvenită și proporțională, să faci ca ultimă soluție acea omletă “spărgând ouă”.
“Totul pleacă de la oameni” nu este doar un slogan pe care îl folosim, o înșiruire de vorbe goale pe care le-aruncăm din vârful buzelor pentru că sună bine în campania electorală. Este esența a ceea ce eu și colegii mei credem că trebuie să fie inima unei administrații publice, centrată în jurul cetățeanului și nevoilor lui. Am intrat în politică, ne implicăm și candidam la Consiliul Local pentru că nu mai vrem nici să numărăm ouă dar nici să fim ouă sparte pentru omlete pe care nu le mai înghite nimeni.
Delia Ungur
