De joi, 24 septembrie, demarează lucrările de reabilitare la fostul sediu al Palatului de Finanțe, situat pe strada Republicii nr. 35. Clădirea va servi ca nou sediu pentru administrația județeană.
Consiliul Județean Bihor a atribuit contractul de execuție asocierii formată din Drum Asfalt S.R.L. (lider), Trameco S.A. și Constructorul Sălard S.R.L. (asociați). Valoarea ofertei declarate câștigătoare este de 24.886.682,96 lei cu T.V.A. Termenul pentru finalizarea investiției este de 31 luni.
Imobilul, clasificat monument istoric, are regim de înălțime D+P+2E (demisol, parter, etaj 1, etaj 2) și arie desfășurată 4747,31 mp. În urma lucrărilor, clădirea se va mansarda, iar aria desfășurată va crește la 5363,91 mp. Constructorii vor realiza lucrări de consolidare locală, intervenții la șarpanta existentă și la fațade, recompartimentări și finisaje interioare, instalații electrice de utilizare și curenți slabi, instalații sanitare, termice/răcire și ventilații, instalații de securitate la incendiu, execuția de lifturi pentru deservirea personalului și a mărfurilor, sistematizare pe verticală (accese, alei, parcări, spații verzi).