Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea, după ce ar fi consumat substanțe psihoactive

La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 00.20, pe strada Principală din localitatea Borș, județul Bihor, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un tânăr, de 23 de ani, din Ungaria, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.

În urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, acesta fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise.

Rezultatele analizelor efectuate au confirmat prezența substanțelor interzise în organism.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.

Alte știri