Deraierea unui InterCity care venea de la Cluj a paralizat activitatea gării Keleti din Budapesta

Foto: MÁVINFORM/Facebook.com

Circulaţia tuturor trenurilor a fost oprită luni dimineaţa în gara Keleti din Budapesta, după deraierea unui tren InterCity care a ajuns duminică seara de la Cluj-Napoca, a informat Mavinform, preluat de MTI.

Într-un accident care a avut loc duminică seara, cinci vagoane ale trenului InterCity au deraiat, ceea ce a dus la blocarea şinelor la intrarea în gara Keleti din Budapesta, a precizat Mavinform pe pagina sa de Internet.

Operaţiunea tehnică de repunere pe şine a vagoanelor se derulează în continuare la gara Keleti, astfel că trenurile internaţionale sosesc şi pleacă în capitala Ungariei la gara Kelenfold, informează Mavinform.

Pasagerii sunt sfătuiţi să ia în calcul intervale suplimentare de timp.

Distribuie informația
Alte știri