Deșeurile radioactive rămân cea mai controversată problemă a folosirii energiei nucleare, alături de teama de accidente nucleare precum Fukushima sau Cernobîl. Anual, reactoarele nucleare din întreaga lume produc energie considerată curată, dar și deșeuri mai mult sau mai puțin radioactive, care sunt riguros procesate, stocate și inventariate. Pentru cele mai periculoase dintre ele, însă, guvernele și experții abia acum lucrează la dezvoltarea unor soluții de stocare definitivă, departe de orice posibilă interacțiune cu mediul sau cu oamenii.
România nu face excepție. Își stochează în depozite intermediare deșeurile radioactive produse și are în plan construirea unui depozit de mare adâncime, pentru stocarea definitivă a deșeurilor înalt radioactive și a combustibilului nuclear ars, plus un depozit definitiv de suprafață, pentru deșeuri cu nivel jos și mediu de radioactivitate.
Cu alte cuvinte, deșeurile radioactive din România sunt stocate provizoriu în depozite special amenajate, la Cernavodă sau, unele dintre ele, în fosta mină de uraniu de la Băița Bihor, din munții Apuseni, până când vor fi realizate capacități de depozitare definitivă, care echivalează cu eliminarea deșeurilor. . Citește integral pe Panorama.ro