Detinutii de la Penitenciarul Oradea au invatat tehnici de prim ajutor

Personalul nou încadrat din Penitenciarul Oradea şi aproape 40 de deţinuţi au învăţat tehnici de prim-ajutor de la specialiştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Crişana” al Judeţului Bihor, cu ocazia Zilei mondiale a sănătăţii, care se marchează pe 7 aprilie.

Potrivit comunicatului remis miercuri de Penitenciarul Oradea, 39 de persoane care execută pedepse privative de libertate în regim închis au participat marţi la o dezbatere interactivă, finalizată cu demonstraţii practice de acordare a primului ajutor.

„Primul ajutor de bază este doar un ajutor temporar acordat în caz de urgenţă pentru salvarea vieţii, prevenirea unor complicaţii ulterioare şi ameliorarea suferinţelor până în momentul în care un serviciu medical adecvat poate să intervină. Aceste proceduri efectuate corect şi rapid, chiar de către persoane care nu au pregătire medicală, pot salva viaţa unei persoane aflate în dificultate”,se arată în comunicat.

Sursa: Agerpres

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds