Vernisajul expozitiei ce poarta semnatura tanarului Remus Ilisie are loc vineri.
Remus Ilisie este licențiat al Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii Oradea, respectiv masterand al Universității de Artă și Design din Cluj -Napoca.
Proiectul sau artistic vorbește despre cel care pășește de mână cu Moartea și nu doar la un pas în fața ei, asemeni fiecăruia din noi.
“Soldatul e primul Martir al unui popor. E aplaudat de cei rămași acasă, dar aplauzele îi sunt sârmă ghimpată. Iar azi soldatul e oricare din noi, terorismul aruncând în trecutul istoriei orice confruntare față în față a două armate. Cine sau ce ar mai putea să ne metamorfozeze în ființe creatoare dacă în mâini ținem arma?”.
Vernisajul va avea loc, vineri, 15 aprilie, ora 17.30, la Cetatea Oradea, în Corpul M, Poarta de Est, Multiplexul Cultural, intrarea dinspre strada Redutei.
Expoziţia va putea fi vizitata în cadrul programului „Şcoala Altfel”, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 13.00.
De asemenea, va rămâne, în continuare, în Cetate până după Paşte.