Doi bărbați, condamnați la închisoare pentru conducere sub influența alcoolului, violență în familie și alte infracțiuni, depistați și încarcerați de polițiștii din Bihor

La data de 19 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat și reținut un bărbat de 46 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor.

Judecătoria Oradea a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 1 an de închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

De asemenea, la data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei au depistat și reținut un bărbat de 57 de ani, din comuna Buntești, județul Bihor.

Judecătoria Beiuș a emis pe numele său un mandat de executare a unui pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 1 an și 5 luni de închisoare, în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și violență în familie.

Cei în cauză au fost încarcerați în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepselor la care au fost condamnați.

Alte știri
post-image
Stiri

S-a anunțat programul Teatrului Regina Maria pe luna iunie Biletele sunt deja disponibile

Biletele pentru spectacolele din luna iunie sunt deja disponibile pe Poftim Cultură. Grăbește-te să-ți rezervi loc!…………………………………………………………………𝐏𝐑𝐎𝐆𝐑𝐀𝐌𝐔𝐋 𝐋𝐔𝐍𝐈𝐈 𝐈𝐔𝐍𝐈𝐄 𝟐𝟎𝟐𝟓Teatrul Regina Maria – Trupa Iosif Vulcan…………………………………………………………………Vineri 13 iunie, ora 19:00...