Dorin Corcheș: Programul Rabla Plus –operațional de luni, 26 martie

Începând de luni, 26 martie, românii care își doresc să achiziționeze un autoturism pur electric sau electric-hibrid, se pot adresa producătorilor cu care Administrația Fondului pentru Mediu a încheiat contract, în vederea obținerii notelor de înscriere, iar persoanele juridice pot depune dosare de acceptare la sediul AFM pentru Programul Rabla Plus.

Românii pot beneficia prin intermediul Programului Rabla Plus, de un ecotichet de 45.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau de 20.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid plug-in cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km, cu mențiunea că finanțarea primită de la Administrația Fondului pentru Mediu, nu trebuie să depăsească 50% din valoarea noului autovehicul achiziționat.

În cadrul Programului Rabla Plus nu există obligativitatea casării unui autovehicul uzat, însă prima de casare oferită în cadrul Programului Rabla Clasic se poate cumula cu ecotichetul prevăzut de Programul Rabla Plus. În cazul în care solicitantul casează o mașină mai veche de 8 ani și decide să achiziționeze un autovehicul nou electric, beneficiază atât de prima de casare de 6.500 lei, cât și de ecotichetul de 45.000 lei, iar dacă optează pentru un autovehicul electric hibrid plug-in va primi prima de casare de 6.500 lei și ecotichetul de 20.000 lei, spune Dorin Corcheș, vicepreședinte AFM.

Distribuie informația
Alte știri