La data de 17 martie a.c., la ora 00.02, pe strada Corneliu Coposu din municipiul Salonta, județul Bihor, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Salonta au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din comuna Avram Iancu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe psihoactive.
De asemenea, tot la data de 17 martie a.c., la ora 13.05, pe strada Regele Carol I din municipiul Salonta, județul Bihor, polițiștii Biroului Rutier Salonta au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din Salonta, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe psihoactive.
În urma testărilor preliminare, cu aparatele din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că acestea nu reprezintă probe în cadrul dosarelor penale, persoanele fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Salonta continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.