Două accidente în Bihor, vineri dimineața / Un copil, în stare gravă

Vineri, 18 octombrie a.c., pompierii militari bihoreni au acționat pentru salvarea victimelor a două accidente, din care unul produs în municipiul Oradea, iar cel de-al doilea pe centura rutieră a orașului Aleșd.

Accident rutier pe strada Nufărului din Oradea

Sesizarea privind producerea accidentului rutier pe strada Nufărului din Oradea a fost primită prin 112, în jurul orei 07.40, apelantul precizând că în eveniment au fost implicate trei persoane (doi adulți și un minor), aflate în două autoturisme.

La locul indicat de apelant s-au deplasat imediat, echipajul de terapie intensivă al SMURD Oradea, două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de intervenție.

Echipajele medicale au acordat îngrijirile de specialitate celor trei persoane rănite, după care le-au transportat la spital.

Accident pe centura Aleșd, soldat cu patru persoane rănite, din care un copil în stare gravă

Apelul care sesiza producerea celui de-al doilea accident, de această dată pe centura rutieră a orașului Aleșd, între două autoturisme, în care se aflau patru persoane, din care doi copii, a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 07.50, iar pentru salvarea victimelor, la locul evenimentului au fost mobilizate în cel mai scurt timp, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, cu două autospeciale de intervenție, din care una de descarcerare și cu o ambulanță SMURD tip B2, precum și un echipaj al SAJ, iar ulterior și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Bihor, cu ambulanța tip C1 și autospeciala medicului de urgență.

Echipajele SMURD și SAJ au procedat la evaluarea de specialitate și la acordarea îngrijirilor care se impuneau celor patru persoane implicate în accident, acestea fiind transportate ulterior la spital, iar echipajul de pompieri care încadrează autospeciala de stingere a acționat pentru asigurarea normelor de prevenire a incendiilor la locul producerii evenimentului.

Distribuie informația
Alte știri