În ultimele 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat 13 apeluri de urgență care au necesitat intervenția salvatorilor montani în mai multe zone din țară. Dintre acestea, două apeluri au vizat intervenții în județul Bihor.
Salvamontiștii din Argeș au avut cele mai multe solicitări, cu trei intervenții, urmați de echipele din Bihor și Neamț, cu câte două apeluri fiecare. Alte intervenții au fost gestionate de formațiile Salvamont din Borșa, Brezoi, Caraș-Severin, Harghita, Municipiul Brașov și Județul Prahova.
În total, 15 persoane au fost salvate în urma acestor misiuni, iar trei dintre ele au necesitat transport medical de urgență la spital, fiind preluate de ambulanțele SAJ, SMURD sau echipajele Salvamont.
Pe lângă intervențiile operative, Dispeceratul Național Salvamont a mai primit și 19 apeluri pentru solicitarea de informații și recomandări legate de traseele montane din diferite zone turistice.
Salvamont România face un nou apel la prudență, responsabilitate și o bună informare înainte de plecarea în drumeții. Salvatorii montani îi încurajează pe toți iubitorii de munte să susțină campania națională pentru reducerea numărului de accidente montane și să fie parteneri activi în promovarea unui turism montan sigur.