DSVSA Bihor informează asupra faptului că în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naționale acreditate pentru diagnosticul PPA (pestă porcină africană), în data de 04.12.2020, au fost diagnosticate la porcii domestici 2 (două) noi focare de boală, respectiv câte unul în localitățile Tămașda și Avram Iancu din Comuna Avram Iancu.
Conform procedurilor, specialiștii din cadrul DSVSA Bihor au luat imediat măsuri privind punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploatațiilor afectate, impunerea de restricții de mișcare, efectuarea dezinfecţiei exploatațiilor, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.
De asemenea, în această perioadă, au fost stinse toate cele 20 de focare de PPA declarate anterior datei de 04.12.2020, fiind ridicate restricțiile sanitare veterinare stabilite pentru localitățile: Șilindru, Târgușor, Valea lui Mihai, Săcuieni, Cadea, Adoni, Șauaieu, Boianu Mare, Sălacea și Nojorid.
În ce privește evoluția PPA la porcii mistreți, în această perioadă nu au fost diagnosticate cazuri noi de evoluție a PPA, numărul total al fondurilor de vânătoare afectate de PPA fiind de 11, cu mențiunea că a fost stins și ridicate măsurile de restricție pentru Complexul de vânătoare din cadrul fondului de vânătoare FV 12 Balc.
Toate animalele afectate sau suspecte, precum și cele care au venit în contact cu acestea, trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie. Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
DSVSA Bihor solicită în continuare sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.