Două producţii ale Teatrului Regina Maria din Oradea, selectate să participe în FNT 31

Cea de-a 31-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va desfășura în perioada 06 – 14 noiembrie 2021, în format online, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Criticii Oana Cristea Grigorescu, Cristina Rusiecki și Claudiu Groza, selecționeri și directori artistici ai prezentei ediții, au anunțat lista spectacolelor participante în FNT 2021.

Conceptul din acest an este „Creația. Recreația. Re-creația”, care subsumează și secțiunile FNT. Celor 38 de spectacole selectate din țară li se vor adăuga instalații performative, instalații vizuale, producții din străinătate, precum și evenimente conexe.

Teatrul Regina Maria va fi prezent în festival cu spectacolele: „Trei Femei Înalte”, Edward Albee, regia Diana Păcurar și „Moștenirea norocului” de Thanasis Papathanasiou și Mihalis Reppas, regia Radu Nichifor. Spectacolul „Trei femei înalte” se regăsește în secțiunea Creația. Feminin, iar „Moștenirea norocului” în secțiunea „Recreație”.

Accesul la toate manifestările din cadrul FNT 31 va fi gratuit.

Alte știri