Drumul naţional 67C – Transalpina, închis duminică seară între Novaci şi Rânca din cauza viscolului, a fost redeschis

Circulația rutieră pe drumul național 67C – Transalpina, între Novaci și Rânca, a fost redeschisă în această dimineață, la ora 09:15, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova.

Reluarea traficului a fost posibilă după intervenția utilajelor de deszăpezire, inclusiv autofreze, care au acționat pentru îndepărtarea zăpezii viscolite de pe carosabil, astfel încât circulația să se poată desfășura în condiții de siguranță.

Drumul a fost închis circulației de ieri seară, începând cu ora 18:00, din cauza viscolului puternic. Autoritățile din județul Gorj anunțaseră încă de la orele prânzului că se circula cu dificultate în zonă, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri