„Drumul sigur începe cu tine! Polițiștii bihoreni implică peste 1.500 de copii și tineri în activități de educație rutieră

În perioada iulie – noiembrie 2025, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de cei ai Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul Fundației „Colonel Ioan Baciu” a polițiștilor bihoreni, derulează Proiectul preventiv „Drumul sigur începe cu tine! Viața are prioritate!”, finanțat din fonduri nerambursabile de Primăria Municipiului Oradea.

Proiectul are ca scop creșterea gradului de informare a participanților la traficul rutier și implicarea elevilor din 10 unități școlare din Oradea în activități de educație rutieră. Polițiștii desfășoară ateliere adaptate pe categorii de vârstă, discuții privind consecințele consumului de alcool și substanțe interzise, dar și întâlniri cu părinți, profesori și membri ai comunității, pentru a promova conduita preventivă și respectarea regulilor de circulație.

Pe parcursul proiectului, elevii din ciclul primar și gimnazial vor forma patrule școlare care, sub îndrumarea polițiștilor, vor desfășura activități preventive în proximitatea școlilor, fiind echipați corespunzător. De asemenea, concursurile de educație rutieră vor consolida comportamentele responsabile în trafic, iar câștigătorii vor fi recompensați cu diplome și accesorii utile pentru deplasarea în siguranță pe bicicletă.

Un rol important îl va avea și Laboratorul mobil de siguranță rutieră, care include un orășel în miniatură, cu treceri de pietoni, piste pentru biciclete, semafoare și indicatoare, filme educative, precum și ochelari ce simulează efectele consumului de alcool și droguri.

Peste 1.500 de copii, tineri și adulți vor participa activ la activități menite să dezvolte un comportament responsabil în trafic și să crească gradul de conștientizare asupra cauzelor și riscurilor accidentelor rutiere. Primele acțiuni au avut loc deja la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, Liceul Teologic Baptist Emanuel și la Școala Gimnazială „Lucreția Suciu” din Oradea.

Alte știri