DSP Bihor a depistat focare de gastroenterocolită în 3 unități de învățământ din județ

Foto: pici.ro

Direcția de Sănătate Publică Bihor a depistat trei focare de gastroenterocolită în tot atâtea unități de învățământ din județ, a anunțat instituția marți, printr-un comunicat de presă.

Infecția cu norovirus este o boală infecto-contagioasă virală, extrem de contagioasă care provoacă gastroenterită acută.

Norovirusul sau „Virusul Norwalk” afectează atât copiii, cât și adulții, iar persoanele imunodeprimate, bolnavii cronici și persoanele vârstnice reprezintă categorii cu risc ridicat de manifestări severe.

Transmiterea lui este foarte facilă, prin contaminare fecal-orală, prin contact direct sau prin transmitere indirectă, adică consum de alimente sau apă infestate, ori contact cu suprafețe contaminate. Drept urmare, virusul se transmite ușor în colectivități sau aglomerări urbane.

Perioada de incubație, adică de la contactul cu virusul și până la apariția simptomelor, este relativ scurtă, de la câteva ore până la 12-48 ore, cu o medie de 33 ore.

Clinic, boala se caracterizează prin debut brusc cu greață, vărsături repetate, cu risc de deshidratare rapidă, diaree apoasă și abundentă, dureri abdominale difuze sau crampe, febră ușoară până la moderată, de obicei nu depășește decât excepțional 38 – 39°C, oboseală, lipsa poftei de mâncare, somnolență – pe fondul deshidratării și epuizării și alte simptome asociate, inconstant raportate, precum amețeli, dureri de cap, dureri musculare sau articulare. Aproximativ o treime dintre infecții (5-30%) sunt asimptomatice.

Infecția cu norovirus este de obicei de scurtă durată, cu simptome care apar brusc și de cele mai multe ori dispar de la sine în 1-3 zile, afecțiunea fiind autolimitată fără a necesita tratament medical specific, cu excepția menținerii unei hidratări adecvate și eventual a terapiei simptomatice.

În cazul copiilor mici sau în situația în care simptomele persistă mai mult de câteva zile, cu febră înaltă sau semne de deshidratare severă (urinarea redusă, buze uscate, somnolență accentuată, pliu abdominal lent), este necesară prezentarea la medic pentru evaluare și tratament adecvat.

Prezentarea la medic este de asemenea recomandată și în situația apariției de cazuri trenante cu manifestări severe la adulții din grupele la risc.

Infecția cu norovirus este foarte contagioasă, o cantitate mică de virus putând duce la infecție. De aceea, este important să se ia măsuri riguroase de igienă personală și să se evite contactul cu persoanele infectate pentru a preveni răspândirea infecției

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor, în școli și grădinițe trebuie făcut triajul epidemiologic și trebuie respectată igiena corectă a mâinilor. Medicii le recomandă angajaților din unitățile de învățământ să supravegheze copiii de vârstă școlară, astfel încât aceștia să se spele pe mâini corect.

De asemenea, spațiile folosite trebuie aerisite, dezinfectate corect și curățate intensiv.

DSP Bihor mai recomandă curățarea zilnică a toaletelor și suprafețelor utilizate frecvent, utilizarea de lavete, bureți de curățare și mopuri separate pentru fiecare zonă, aruncarea zilnică a gunoiului. „În situația în care este necesară curățarea lichidului de vărsătură este recomandată utilizarea de mănuși și a măștii faciale de protecție pentru a preveni infectarea prin intermediul aerosolilor eliberați în timpul vărsăturii”, mai transmit medicii.

Bineînțeles, cazurile simptomatice trebuie izolate și îndrumate către medicii de familie.

În situația în care într-o colectivitate apar trei cazuri, acestea vor fi tratat ca un focar de infecție, iar DSP Bihor trebuie să intervină pentru a evita extinderea.

Director Executiv Dr. Daniela Rahotă

Distribuie informația
Alte știri